Timpul e cel mai bun medicament. Amar, greu, trist, uneori prea amar, prea greu, prea trist, dar e un medicament care vindecă. Tot vorbeam de redescoperiri, am găsit în “cutia mea imaginară” o melodie care mi-a alinat parcă acum o mie de ani, sufletul sfâşiat. Cred că mi-a fost recomandată de Carmen…
Leona Lewis – Better in Time
Cred că iubim o singură dată nebuneşte, obsesiv şi prăpăstios. Am căutat, de la prima senzaţie de dragoste încoa, omul care să îmi arate că există. El – ca transpunere a iubirii, dragostea nebună, artificiile, trăirile. Le-am găsit pe toate într-o dimineaţă de martie şi le-am pierdut până să apună din nou soarele. Dar a existat. Dragostea aceea nebună şi obsesivă, culmea tristeţii pe care aveam nevoie să o ating. Aveam nevoie să ştiu că există ca să pot merge mai departe, după o adolescenţă nebună, în care am cerşit dragostea oamenilor care nu mi-o puteau oferi. Am avut nevoie de o frântură din martie să îmi pot găsi visele, dragostea aceea pură şi frumoasă, să pot renaşte în mai în braţele lui Bogdan, să îi pot oferi lumea mea de vise albe.
A trăit şi Alice dragostea ei nebună, într-o zi de mai. Şi aceeaşi nebunie i-a ros sufletul în nopţile albe de după… pentru că uneori timpul are nevoie de el însuşi să aline, să vindece. Dar el, cea mai dulce tristeţe a sufletului ei, este azi din alte timpuri. Şi pote că, happy end înseamnă să mergi mai departe, cum spunea o replică dintr-un film… Iar Alice zboară.
Uneori, când mai aud melodia asta, zâmbesc. Pentru că mă regăsesc. Zâmbesc pentru că merit şi pentru că văd în oglindă o puştoaică în teneşi, cu visele arse, pe peron la Nicolae Grigorescu şi alta, cu soare în ochi, prin văi de regi, cu vise prinse de aripi de îngeri.
The post Despre timp şi timpuri appeared first on Anotimpuri și alte iubiri din București.
